Donate
[wpml_language_selector_widget]

Conf. univ. dr. ADRIAN GIORGIOV

Adrian Giorgiov

Gradul didactic: Conferențiar universitar
Titluri ştiinţifice:  Doctor
Domeniul: Teologie
Specializarea: Teologie pastorală
Funcţia: Decan
Activitate de cercetare: Curriculum Vitae
Contact: adrian.giorgiov [ at ] emanuel.ro

Lector univ. dr. ADRIAN GIORGIOV

Repere personale

Unul din evenimentele cele mai timpurii care mi-au influențat cursul vieții spre făgașul vocațional de acum a fost la vârsta de 16 ani când, în biserica unde am crescut și L-am cunoscut pe Domnul Isus ca Mântuitorul meu, frații m-au încurajat să predic Cuvântul. În perioada aceea a început procesul în care am înțeles tot mai clar chemarea lui Dumnezeu, plină de har, spre slujirea în predicare și ucenicizare.

Ceea ce am remarcat chiar de la început, când am venit la Universitatea Emanuel, a fost înrădăcinarea în adevărurile Scripturii, atmosfera de evlavie, de respect reciproc atât între colegi, cât și între profesori și studenți, dorința de a excela în pregătirea pentru slujire, accentul pus pe formarea de ucenici pe care Dumnezeu să îi folosească în întreaga lume spre extinderea Împărăției Sale.

Aș vrea să pot fi folosit de Dumnezeu pentru a contribui la întărirea consacrării studenților la o slujire plină de credincioșie până la sfârșitul vieții.

Împreună cu soția mea, Ruth, avem două fete: Petra și Rhodé.  Petra este căsătorită cu Ruben și au doi băieței, Aron și Erik. Rhodé este căsătorită cu Matei. În timpul liber îmi plac grădinăritul și drumețiile pe trasee montane.