Proiecte ale baptiștilor
Autor: DAVID FRĂȚILĂ
Proiecte ale baptiștilor
În perioada interbelică numărul baptiștilor a crescut semnificativ, faptul acesta ducând la implicarea lor în diferite proiecte. În această perioadă sunt propuse trei proiecte mari, dar care din lipsă de resurse nu au fost duse la îndeplinire. Acestea sunt: Palatul Evangheliei, Casa Tineretului și Casa Săracilor. Toate acestea indică faptul că baptiștii și-au înțeles misiunea pe care o au de îndeplinit în această lume.
Palatul Evangheliei
(Ilie Pop și Silviu Jurjeu, Un secol de har, 47)
Cel mai vechi proiect nerealizat al baptiștilor a fost propus de Constantin Adorian, Ioan Branea și Gavrilă Ianculescu. Acesta a fost numit Palatul Evangheliei și se dorea a fi compus dintr-o sală principală cu 2.500 de locuri, precum și alte săli destinate pentru ședință și birouri, societatea Psalmistul, lectură, bibliotecă și o sală de mese. În jurul clădirii, conform proiectului trebuia să se construiască mai multe anexe, cum ar fi: casa predicatorului, săli pentru școala de misiune, tipografie, librări și azil pentru orfani, văduve și bătrâni.[1]
Deși acest proiect nu a fost dus la îndeplinire niciodată, totuși în provincie s-a construit o clădire de mici dimensiuni a cărei arhitectură se apropia de cea a palatului. Aceasta a purtat denumirea de Casa Evangheliei.[2]
Casa Tineretului
Cel de-al doilea proiect de mari dimensiuni propus de baptiști în perioada interbelică a fost Casa Tineretului. Propunerea construirii unei astfel de clădiri a fost făcută în anul 1927 de comitetul Uniunii Tineretului Baptist din România. Această clădire, după cum îi spune și numele se dorea a fi destinată în mod special tinerilor, cuprinzând un magazin pentru instrumente muzicale, o librărie, săli pentru școala de note, săli pentru sala de țesut și cusut și un internat pentru copii baptiștilor care vin să învețe în oraș. Conducerea UTBR argumenta că e necesară construirea unei astfel de clădiri pentru că mulți copii ai baptiștilor care urmează cursurile școlii de la oraș se depărtează de biserică, iar unii copii sunt săraci și nu au posibilitatea să-și continue studiile. Deși s-au făcut unele donații pentru acest proiect, din păcate niciodată nu a fost dus la îndeplinire.
Casa Săracilor
Cel de-al treilea proiect care nu a fost dus la îndeplinire a fost Casa Săracilor din Alba Iulia. Acesta a fost inițiat de pastorul Pavel Boșorogan în anul 1930. Acesta presupunea construirea unei clădiri în orașul Alba Iulia cu scopul de a-i găzdui pe cei fără un adăpost, cum ar fi bătrâni, văduve și orfani. Pavel Boșorogan, în calitate de președinte al comunității Alba Iulia și inițiator al acestui proiect afirmă că este necesară construirea unei astfel de case în care „unii frați bătrâni, să-și trăiască zilele slăbiciunilor, mai cu liniște și mai ușoare; iar unele surori, rămase într’adevăr văduve, fără adăpos și sprijin, să poată găsi adăpost, copiii remași fără părinți, să nu fie prada streinilor și a mizeriei; ci să aibă, un cămin ocrotitor.”[3]
În prima ședință a comunității din anul 1933, desfășurată în 28 ianuarie, s-a prezentat raportul casieriei Casei Săracilor și s-a hotărât ca în acel an să se înceapă construcția acesteia.[4] Un rol import în strângerea de fonduri l-au avut societățile femeilor baptiste din comunitate, dar în același timp au contribuit și alții care nu erau membri ai acestor organizații.
[1] Ilie Pop și Silviu Jurjeu, Un secol de har: 1912-2012. Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota (București, 2012), 47-48.
[2] Daniel Marius Mariș și Teodor-Ioan Colda, Constantin Adorian. Un lider baptist roman vizionar (Arad: Carmel Print, 2015), 149.
[3] „Un an nou, un început bun,” Glasul Evangheliei, Ianuarie 1931, 3.
[4] „Știri din comunitate,” Glasul Evangheliei, Ianuarie 1933, 7.