fbpx
Donate
[wpml_language_selector_widget]

Blog #31

Planificarea eficientă a carierei

În calitate de creștini, să căutăm voia lui Dumnezeu prin rugăciune și meditație la Cuvântul Lui ar trebui să fie piatra de temelie a procesului nostru de luare a deciziilor. Putem căpăta claritate sau inspirație și în ceea ce privește drumul nostru în viața profesională dacă ne rezervăm timp pentru a ne ruga și a discerne voia lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta, e nevoie însă și de o chivernisire înțeleaptă a timpului, a talentelor noastre și a oportunităților întâlnite – e nevoie să ne facem partea. Iar o planificare a carierei în piața dinamică a muncii în care activăm azi a devenit tot mai mult un drum pe care trebuie să începem să pășim. 

 

O astfel de călătorie începe cu mult înainte de a intra în câmpul muncii. Să ai un plan al carierei este, practic, ca și cum ai avea o busolă care te îndreaptă în direcția dorită, spre o destinație a succesului și împlinirii profesionale.

 

Absolvirea universității este nu doar o etapă crucială din viața ta, un milestone, ci reprezintă și începutul vieții tale profesionale. Planificându-ți din timp cariera, îți poți asigura o tranziție mai ușoară de la băncile școlii la lumea reală a pieței muncii.

 

Da, desigur, este loc de schimbare. Se prea poate ca idealurile și aspirațiile tale să se schimbe pe măsură ce avansezi în carieră. Poate că pasiunile tale nu vor mai corespunde cu parcursul tău profesional, sau e posibil să te simți prea bine așezat, prea comfortabil, pentru a mai cocheta cu vreo schimbare de carieră.

 

La jumătatea carierei o schimbare poate fi și mai intimidantă. Ea te poate însă ajuta să îți potrivești mai bine obiectivele profesionale cu convingerile și pasiunile tale, ceea ce înseamnă un nivel și mai mare de satisfacție profesională. O planificare eficientă a carierei îți oferă o cale structurată și planificată de a-ți redesena viața profesională și de a face față provocărilor legate de schimbarea direcției în această perioadă importantă și solicitantă.

 

Dar cum poți face o planificare eficientă a carierei?

 

Primul pas este întotdeauna cel mai aproape de casă – trebuie să îți înțelegi propriile valori, interese, personalitate și aptitudini. Acestea sunt lucruri esențiale deoarece te direcționează spre posibilități care se aliniază cu obiectivele tale.

 

Valorile tale arată spre principiile și obiectivele tale în viață. Cunoscându-ți valorile te va ajuta să iei decizii profesionale care să fie în concordanță cu propriile priorități.

Drive-ul tău profesional este alimentat de interesele tale. Ce-ți stârnește interesul? Parcursul tău profesional este alimentat de pasiunile tale, îndreaptându-te spre profesii și domenii care te pasionează.

Personalitatea ta poate funcționa ca o busolă în identificarea slujbei potrivite. Ești extrovertit sau introvertit? Te descurci mai bine în conjuncturi controlate sau în haosul creativ? Înțelegerea personalității tale te poate ajuta să identifici avantajele și dezavantajele unor slujbe.

Abilitățile tale sunt instrumente le tale pentru carieră. Să nțelegi care sunt abilitățile tale transferabile și cât de relevante sunt ele pentru postul pe care îl cauți te poate diferenția de alți candidați.

 

După realizarea trusei de lucruri esențiale e timpul să-ți creezi un plan de carieră de succes prin:

 

Stabilirea obiectivelor

Care sunt obiectivele tale profesionale pe termen scurt și pe termen lung? Ține cont în mod special aici de lucrurile esențiale discutate mai sus. Când obiectivele tale sunt clar stabilite, vei avea o destinație, un scop spre care să te îndrepți și un sens clar al direcției, ceea ce te va ajuta să rămâi dedicat și concentrat.

 

Munca de cercetare

Pentru a lua decizii bine informate, va trebui să faci muncă de cercetare, investigând mai multe profesii și industrii. Astfel vei înțelege mai bine care sunt tendințele actuale de angajare și te va ajuta să descoperi cele mai bune locuri unde-ți poți folosi abilitățile și competențele.

 

Faza de acumulare

Află care sunt abilitățile necesare pentru cariera pe care o dorești și fă un efort pentru a le obține prin școală, cursuri online, certificări sau experiență profesională. Menține-ți competitivitatea pe piața muncii și asigură-te că potențialii angajatori te văd de valoare pentru firma lor prin îmbunătățirea continuă a competențelor tale.

 

Planul de acțiune

Crează-ți un plan minuțios care să includă etape, networking, termene limită și alte activități de realizat. Acest lucru te ajută să te menții pe cursul propus și să știi ce ai de făcut.

 

Fii flexibil

Atunci când lucrurile nu merg conform planului, fii gata să îl ajustezi. Astfel vei putea depăși obstacolele neprevăzute și dezamăgirile fără a-ți pierde concentrarea asupra obiectivelor ce ți le-ai stabilit. Fii adaptabil și schimbă cursul atunci când se ivesc noi ocazii sau oportunități valoroase.

 

Nu este niciodată prea târziu pentru a începe să îți faci planuri pentru cariera ta. Fie că ești student, sau absolvent la început de carieră, sau, dimpotrivă, ești la mijlocul carierei tale și vrei o schimbare, planificarea carierei tale este o investiție în succesul tău viitor.