Blog #11

Nu pierdeți oportunitățile de a-L sluji pe Dumnezeu și Biserica Lui

 

Matei 26:36-46

© Lect. univ. dr. Dinu Moga

Toate drepturile rezervate

 

Introducere

Creștinii sunt convinși că la cârma istoriei acestei lumi este Dumnezeu. De acest lucru ne conving, cel puțin, Sfintele Scripturi. În Biblie găsim adesea texte care ilustrează foarte frumos acest adevăr.

De la începutul existenței omului intenția lui Dumnezeu a fost să-l binecuvânteze. Dumnezeu a pregătit o grădină și a creat toate condițiile necesare pentru ca omul să se folosească de toate oportunitățile și circumstanțele pe care i le oferea viața pentru a trăi armonios cu familia lui și în pace și comuniune cu Dumnezeu. 

Dar în viața omului a intervenit păcatul. Păcatul a stricat  mersul lucrurilor între Dumnezeu și om. Omul n-a mai fost călăuzit doar de gânduri sfinte și drepte. Faptele lui au început să fie păcătoase. Omul nu și-a mai dorit să aleagă să facă numai voia lui Dumnezeu. Astfel a pierdut, rând pe rând, ocazia de a trăi plenar numai pentru Dumnezeu. Chiar și atunci când Dumnezeu lucra în mod convingător pentru el ca să-l binecuvânteze și să-l învețe, omul nu sesiza acest lucru, nu înțelegea că i se oferă oportunitatea de a-l sluji pe Dumnezeu ca să se poată bucura apoi de binecuvântările Lui. 

 

1. Oportunități primite de la Dumnezeu

În toate vremurile istoriei Dumnezeu a vrut să-l binecuvânteze pe om și să se folosească de el în măsura în care acesta s-a pus la dispoziția Lui și s-a folosit de oportunitățile pe care i le-a pus El la dispoziție pentru a-L sluji. 

Unui om ca Ezra, din timpul Vechiului Testament, Dumnezeu i-a dat ocazia să întoarcă pe Israel din robie în Ierusalim unde să rezidească Casa lui Dumnezeu. Lui Ezra i s-a dat oportunitatea să lucreze în vederea refacerii vieții de închinare în Israel. El a avut oportunitatea să vegheze asupra bunului mers al lucrărilor de la Templu. Să pună temelia zidurilor, să organizeze cântarea și lauda de la Casa Domnului.

În vremea noastră Dumnezeu ne dă și nouă oportunități de a-L sluji pe El şi Biserica Lui, oportunități de a veghea asupra lucrării Bisericii. 

La o anumită vârstă ai ocazia să fii învățător, sau dirijor de cor, sau cântăreț în lucrarea bisericii. Poate ai ocazia să vizitezi un bolnav, ai ocazia să-i vorbești cuiva despre Dumnezeu, ai ocazia să întorci pe cineva  pe calea credinței.

Dumnezeu oferă credincioșilor oportunități de slujire. Întrebările pe care vă îndemn să ni le punem fiecare sunt următoarele: Avem noi capacitatea de a recunoaște aceste oportunități? Suntem noi gata să prindem fiecare ocazie pe care o avem pentru a-L sluji pe Dumnezeu și Biserica Lui? Ne întrebăm apoi dacă știm să ne folosim de aceste oportunități? Din păcate de prea multe ori ne scapă cele mai frumoase oportunități pe care ni le oferă Dumnezeu pentru a fi folositori lucrării Lui din această lume.  

Iată ce se poate întâmpla! Apare ocazia să-L slujești pe Dumnezeu, iar tu, fie nu recunoști acea ocazie, din pricina alergării tale după lucrurile pământești, fie că o recunoști, dar nu vrei să te folosești de ea.

Este bine să reținem următorul lucru important: Ocazia de a-L sluji pe Dumnezeu este trecătoare. De cele mai multe ori nu te întâlneşti de două ori cu aceeaşi ocazie. De cele mai multe ori este imposibil ca prin propriile eforturi să reproduci a doua oară combinațiile şi circumstanțele sub care ți s-a oferit de prima dată o anumită ocazie.

De exemplu: Ești într-un anume loc și se ivește ocazia să-i vorbești cuiva despre credința ta. Dacă n-o faci în acel moment, mai târziu n-o mai poţi face deloc. Conversaţia se scurge şi n-o mai poţi aduce acolo unde era când o puteai face de prima dată. Există cuvinte pe care dacă nu le rostești într-un anume moment, nu le mai poți rosti niciodată în aceleași circumstanțe.

Sunt credincioși care trec prin cuptorul încercărilor şi a suferinţei. Sunt momente când le poţi sluji şi îi poți încuraja. Și sunt zile când, şi dacă vrei, nu mai poți face aceste lucruri. 

Creșterea în sfințenie, apropierea de Dumnezeu şi cunoașterea Lui sunt un rod pe care trebuie să îl culegi atunci când necazul îţi încearcă credinţa. Necazurile vin peste noi și pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi pentru a ne arăta mai mult tăria credinței noastre.

Sunt momente când Domnul caută oameni care să vegheze asupra Bisericii. Dacă nu ne punem la dispoziție în acele momente, în timp ce noi șovăim, deliberăm, ne tot dăm explicații, oportunitatea trece şi devine imposibil să mai faci ceea ce puteai face deja.

De multe ori ne mulțumim să spunem: „Nu m-am rugat azi, dar o voi face mâine; n-am citit azi Biblia, dar recuperez mâine. Azi n-am stat cu grijă în Casa Domnului, dar voi fi mai atent data viitoare. La Cina Domnului am venit nepregătit, dar mă voi pregăti mai bine pentru următoarea Cină.

Și slujirea bună pe care o puteam face azi, îmi propun s-o fac altădată. Mărturia bună pe care o puteam aduce azi, o voi aduce altădată.

Şi timpul trece şi ne tot promitem că vom fi credincioşi mai buni, mai evlavioşi, mai iertători, mai plini de dragoste pentru lucrare, dar în realitate noi nu facem ceea ce ne oferă Domnul să facem.

În felul acesta pierdem ocazii după ocazii când putem fi mai credincioși lui Dumnezeu. În felul acesta trec anii când este important să ne opunem ispitei, tentaţiei şi ne tot consolăm că data viitoare vom fi mai atenţi. Dar e foarte probabil că vom pierde şi următoarea ocazie. De obicei neglijența de azi devine mâine o neglijență şi mai mare. Şi uite aşa bătăliile mari ale credinţei se duc fără tine. 

E adevărat că vor fi şi alte ocazii, dar poate niciuna la fel de specială ca prima.

Unul dintre textele Noului Testament care ilustrează cu multă putere acest adevăr este cel din Evanghelia după Matei capitolul 26, de la versetul 36 la 46.

 

2. Oportunitatea pierdută în Grădina Ghetsimani

Unul dintre cele mai cutremurătoare exemple de oportunitate pierdută a fost cea oferită de Isus ucenicilor în Grădina Ghetsimani. 

Textul din Matei 26:36-46 ilustrează adâncimea şi realitatea suferinţelor lui Isus, agonia Lui din momentul acela unic în viața Lui și a ucenicilor Lui. Suferința lui Isus se simțea în cuvintele Lui, în strigătul Lui de agonie, în lacrimile Lui şi în rugăciunile Lui. 

Isus a intrat cu trei dintre ucenicii Lui în Gradina Ghetsimani. Isus a luat împreună cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, Iacov şi Ioan. Petru, Iacov şi Ioan formau elita ucenicilor. 

Textul subliniază două aspecte importante despre Isus. 

 

a) Natura divină a lui Isus – numai Isus poate mântui omul din păcat. Primul aspect ilustrează natura divină a Mântuitorului. Prin expresia „rămâneți aici până Mă voi duce acolo să Mă rog” Isus arată spre imposibilitatea omului păcătos de a-și aduce contribuția la realizarea planului divin de mântuire.   

Separarea Domnului de ucenici a avut o importanță deosebită. În acel moment Isus făcea o deosebire între El, ca Fiu al lui Dumnezeu, şi oamenii păcătoşi pentru care a venit să moară pe cruce. În acele momente Isus urma să intre în Valea Umbrei Morţii. Momentele acelea făceau parte din suferinţele Lui pentru cei păcătoşi. Omul păcătos nu joacă niciun rol în planul lui Dumnezeu de mântuire. El este neputincios, căzut şi incapabil de a se salva. Era nevoie de intervenția lui Dumnezeu. Mântuirea omului este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Era nevoie de Fiul Lui, Isus Cristos. Doar El putea intra în suferinţele ispăşitoare pentru păcat.

Această autoseparare a lui Isus de ucenici arată spre divinitatea Lui, spre rolul lui de Mântuitor, de jertfă perfectă pentru mântuire. Mântuirea vine de la Dumnezeu. Omul păcătos care își dorește iertarea păcatelor trebuie să apeleze la Dumnezeu nu la om. 

Primul aspect în acest pasaj ține de dumnezeirea lui Cristos. Mântuirea, scăparea, de iadul veșnic, este realizată în exclusivitate de Dumnezeu. Omul n-a putut face nimic pentru scăparea lui de sub pedeapsa eternă. 

În Epistola lui Pavel către Romani la capitolul 9, versetele 9 și 10 Pavel arată care este singura responsabilitate a omului pentru a primi mântuirea, spunând: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit”. Acesta este primul aspect important.

b) Natura umană – Isus ne vrea cu El în slujire

Dar al doilea aspect este la fel de important ca primul pentru că el ne îndreaptă atenția spre subiectul temei noastre din acest material.

Ce se întâmplă de acum încolo ne îndreaptă privirile spre Isus ca om; spre natura Lui umană. Isus îi ia cu El pe cei trei ucenici. Ca om avea nevoie de ei. Cel ce urma să sufere era Cristos, Fiul lui Dumnezeu, dar era şi omul perfect Isus. Isus a suferit ca oricare alt om. Chiar dacă a fost Dumnezeu, insultele şi bătăile romanilor L-au afectat ca pe oricare alt om. Scriitorul Epistolei către Evrei, la capitolul 4, versetul 15 spune: „Căci noi n-avem un Mare Preot care să n-aibă mile de suferinţele noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”

  În natura Sa de om nu ne surprinde că Isus a lut cu El în grădină pe acești trei ucenici. Pentru că era om, pe lângă hrană, odihnă, îmbrăcăminte şi adăpost El avea nevoie de părtășie cu cei apropiați Lui. În Ghetsimani Dumnezeu le dă ucenicilor unica ocazie de a „rămână să vegheze împreună cu El” (Mat 26:38). Ucenicii n-au putut face nimic pentru mântuirea lor, dar puteau fi acolo ca să vegheze cu El, ca să fie un sprijin pentru Domnul lor. Tot ce le-a cerut Isus a fost „să rămână acolo şi să vegheze împreună cu El”.

Isus Îi cheamă pe cei trei la părtăşia cu El în suferinţele Lui. „Rămâneţi aproape de Mine şi vegheaţi împreună cu Mine” ne aminteşte că suntem chemați să ne identificăm cu El, slujindu-L pe El. Isus se identifică cu noi ca să ne răscumpere, noi suntem chemaţi să ne identificăm cu El slujindu-L sau chiar suferind pentru El. 

În relaţia aceea a ucenicilor cu Isus, acestora li s-a dat unica ocazie de a-L sluji pe Cel ce urma să realizeze Mântuirea lor.

Ce au făcut însă ucenicii? Ei bine, în loc să vegheze împreună cu Isus ni se spune că Isus „a venit la ucenici şi i-a găsit dormind” (Mat 26:40). Li se îngreuiaseră ochii de somn. (Mat 26:43). Și ce le-a spus Domnul? Cu blândețe le-a spus aceste cuvinte: „Un ceas n-aţi putut veghea împreună cu Mine?” (Mat 26:40) „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă” (Mat 26:45). M-aţi fi putut sluji, dar ați pierdut ocazia! 

O oportunitate unică, dar din cauza nevegherii au pierdut-o. Au pierdut cea mai specială ocazie de a sta în părtăşie si veghere împreună cu Mântuitorul oamenilor. Au pierdut acea extraordinară binecuvântare. Era un har care le-a fost dat numai lor. Şi din cauză că n-au vegheat, toată planeta cunoaște astăzi ce oportunitate extraordinară au pierdut acești trei ucenici. Ucenicii au avut multe alte oportunităţi de a-L sluji pe Domnul lor, chiar oportunitatea de a muri ca martiri, pe care n-au pierdut-o, dar nici una ca aceea din Grădina Ghetsimani.

 

Concluzii

Vreau să învățăm din acest text că în viață Dumnezeu ne oferă şi nouă ocazii speciale când îl putem sluji. Un adevăr important pe care este bine să-l reținem este acesta: Dumnezeu Își face lucrarea cu mine sau fără mine. Însă nu știu de ce Dumnezeu mă vrea pe mine şi te vrea pe tine implicat în toate aspectele lucrării Sale.

Ne dorim noi să prindem orice oportunitate de a-L sluji pe Domnul şi Biserica Lui aici pe pământ? 

Bisericile sunt amorțite pentru că cei mai mulţi credincioşi sunt prinşi de nepăsare. Mulți nici măcar nu regretă oportunitățile pierdute de a-L sluji pe Dumnezeu şi de a veghea asupra vieții lor de credință, dar vor regreta acest lucru în cer. În cer vor regreta toate momentele când l-ar fi putut sluji pe Domnul, şi toate momentele când ar fi putut veghea mai mult asupra vieții lor.

Cristos S-a identificat cu noi păcătoşii şi ne-a răscumpărat din păcatele noastre. Să ne identificăm şi noi cu El şi cu Biserica Lui.

Cine sunt cei ce Îl pot sluji pe Mântuitorul? Sunt cei ce sunt ai Lui. Haideţi să nu pierdem nicio ocazie de a fi mai buni, de a veghea asupra bunului mers al vieții omului pe pământ. 

 

Fiți atenți la oportunitățile pe care vi le oferă Dumnezeu. Le puteți pierde, sau le puteți folosi. Faceți tot ce vă stă în putere să nu le pierdeți, ca să câștigați marile binecuvântări ale lui Dumnezeu.