Blog #27

Fragment din monografia „Un secol de har – Prima Biserică Baptistă Română din Regat” 

Autor: Silviu Jurjeu și Ilie Pop

CONTINUARE 

În vara anului 1943, tot printr-un ordin al autorităților, este transferat în lagărul de la Bug. Până la destinație, este ținut într-un lagăr din Tiraspol. Comandantul jandarmeriei din Tiraspol, o persoană inteligentă și omenoasă, îl simpatizează pe Eugen Jurenco și hotărăște să-l oprească acolo.

În lagărul de la Tiraspol i s-a permis în cele din urmă să țină ore de evanghelizare pentru deținuți și pentru credincioșii din oraş. Familiei sale i s-a permis să-l viziteze. Iar acest lucru a fost o minune în viața lui Jurenco. Ocrotirea Domnului, călăuzirea lui, felul în care i-a dirijat viața clipă de clipă i-a întărit credința.

Comandantul jandarmeriei din Tiraspol a intervenit pentru eliberarea lui Jurenco și i-a lăsat pe mână ferma sa de la Hoghiz, județul Brașov. În ziua de 4 martie 1944 se întoarcea acasă o minune și o extremă bucurie pentru întreaga familie, pentru comunitatea de credincioși care l-a susținut în rugăciune.

După armistițiul din august 1944 mai rămâne la Hoghiz încă un an, moment în care autoritățile sovietice cer în mod expres predarea tuturor cetățenilor lor. Şi de această dată Dumnezeu a folosit oameni importanți din rândul autorităților (șeful Prefecturii Brașov, comandantul Jandarmeriei și șeful de post din comuna Hoghiz) care l-au ajutat și i-au pus la dispoziție un camion pentru a putea pleca la București, făcându-l astfel scăpat din arest.

Ajuns în București, s-a instalat cu familia în cartierul Rahova. A frecventat la început biserica din strada Olteni unde l-a întâlnit pe Richard Wurmbrand.

Devine membru al bisericii Golgota, dar vizitează și celelalte biserici din București. La început duce o activitate de evanghelizare în comunele din jurul Bucureștiului, precum Ogrăzeni, Fălcoianca.

Fiica lui, Ira, ia lecții de vioara de la Titi Adorian și se implică în activitatea orchestrei, care făcea deplasări misionare în multe sate din împrejurimi și în alte orașe. Eugen Jurenco îl cheamă pe Titi Adorian să-l însoțească în călătoriile sale misionare. Deși condițiile erau precare – deplasările se făceau de cele mai multe ori cu căruța sau pe jos, se simțea un mare entuziasm, o dorință aprinsă de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu. Dar răspunsul oamenilor la Evanghelie era răsplata cea mai mare.

Fiind un apicultor pasionat, își încropește o mică stupină cu care pleacă în diferite sate din județul Teleorman. Astfel, ajunge în comuna Ţigăneşti, unde găsește o soră singură și grav bolnavă. O aduce la București şi se ocupă de îngrijirea medicală a acesteia. Apoi, încet cu perseverență, răbdare, multă rugăciune și credință pune bazele unei biserici baptiste în comuna Ţigăneşti. Eugen Jurenco va rămâne toată viața legat de această biserică și de membrii ei, care au găsit de-a lungul timpului ajutor la el pentru multe probleme. În 1980, la inaugurarea noii construcții, biserica din Țigăneşti avea peste 100 de membri.

Încă de la venirea în București este cooptat ca învățător de școală duminicală. Avea un talent deosebit în antrenarea bisericii, stimulând participarea credincioșilor. Punea întrebări, răspundea întrebărilor participanților. Făcea planșe, hărți pe care le prezenta bisericii pentru face mai clare adevărurile biblice.

În anul 1948 se redeschide Seminarul Teologic Baptist din București, iar Petru Belicov îi solicită lui Eugen Jurenco să se ocupe de administrarea seminarului și să-l ajute în distribuirea ajutoarelor din partea Bordului american, oferite cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun.

Nu este clar când a început și care au fost împrejurările care l-au introdus în lucrarea de răspândire a bibliilor și a literaturii religioase în general, o lucrare impresionantă și plină de riscuri atât pentru el, cât și pentru familia şi colaboratorii săi. Fratele Abel de la biserica baptistă germană din str. Popa Rusu a colaborat în secret și se pare că a fost chiar persoana care l-a introdus pe Jurenco în această lucrare. La început timid, au început să-i sosească acasă mici colete aduse prin curieri, de cele mai multe ori turiști aflați în vacanță sau în trecere prin România. La început literatura religioasă era doar în limba română Biblii, Nou Testamente, Evanghelia după Ioan şi multă literatură creștină de care era mare nevoie în țară. Apoi au început să sosească microbuze, unele încărcate până la refuz, dar nimeni nu întreba cum au reușit să intre în țară. Mâna lui Dumnezeu le ocrotea, El folosea oamenii ca pe niște unelte în slujba Sa.

Ira și Liuba, fiicele sale erau anunțate din timp, cu expresii codificate, să vină să-l ajute la descărcarea și depozitarea în siguranță a literaturii sosite.

Activitatea a luat treptat amploare. Casa lui Eugen Jurenco a ajuns un punct intermediar de distribuție a literaturii religioase pentru Rusia, Ucraina, Bulgaria și republicile sovietice. Au fost aduse chiar și mici tiparnițe pentru Bulgaria și Ucraina.

Unii dintre cei din conducerea Uniunii Baptiste știau sau bănuiau ce făcea, dar nu își puteau imagina proporțiile acestei lucrări. Când Jurenco le-a spus celor din comitet că anual expedia 6 000 de Biblii și Nou Testamente, Ioachim Ţunea a rămas efectiv uimit – nu putea crede că un om în vârstă și familia lui putea să facă o așa lucrare incredibilă.

Lucra și cu fratele Tărniceru de la Iași căruia i s-a întins o capcană și a fost prins de securitate cu literatură primită de la Jurenco. Un seminarist, martor la incident, l-a avertizat pe Jurenco, iar acesta, în toiul nopții, a ascuns cea mai mare parte din literatură în altă parte, lăsând în casă suficient de mult, cât să nu pară suspect. A venit securitatea și procuratura, au făcut percheziție. Și s-a deschis o anchetă. A fost chemat la Rahova „pentru probleme legate de pensie”.

Deși avea 74 de ani, nu era ușor de intimidat – doar fusese anchetat la KGB cu două pistoale puse pe masă! Fiind mai în vârstă, anchetatorii s-au purtat destul de civilizat. Foarte curios este că în timpul anchetei i s-a reprodus exact un dialog care avusese loc în cadrul unei ședințe a Comitetului bisericii, din care făcea și el parte, ceea ce i-a întărit convingerea că acolo exista o „cârtiță”.

După mai multe vizite la Rahova, probabil având în vedere vârsta înaintată și neputând dovedi cu probe că se ocupa de tranzacționarea în folos material de literatură interzisă, a plătit o amendă de 1000 de lei.

A avut multe dezamăgiri, jigniri, supărări, nu din partea familiei care i-a fost mereu aproape, ci de la cei pentru care a lucrat, i-a ajutat, i-a ridicat, i-a îngrijit, i-a iubit. A fost un om care s-a neglijat pe sine, trăind pentru cei umili și neajutorați.

A părăsit lumea noastră pe 29 aprilie 1981, în timpul orei de rugăciune, în biserica Golgota. În acea duminică era pregătit pentru a conduce ora de studiu biblic. Avea cu el planșa desenată cu mâna sa, așa cum obișnuia să prezinte lecția pentru a fi cât mai bine înțeleasă și memorată. A suferit un infarct în timp ce era pe bancă. Împreună cu un alt frate l-am scos din adunare, ne-am așezat pe o bancă în curtea adunării și l-am ținut întins până când a venit ambulanța. Domnul l-a chemat acasă înainte să ajungă salvarea în timp ce eu vărsam lacrimi de despărțire. (Silviu Jurjeu)

(SFÂRȘIT)