Conf. univ. dr. OANA BRÎNDAȘ

Sunt momente în viață când ne este dat să aflăm, dincolo de orice îndoială sau ezitare, că Dumnezeu ne-a croit un drum pe care ne îndeamnă, limpede, să-l urmăm. Mereu mi-am dorit să fiu înconjurată de oameni, să fac lucruri cu ei și pentru ei. Eram foarte tânără, la sfârșitul ciclului gimnazial, când am simțit chemarea de a păși, cu sfială la început, lipsită de certitudini, în lumea ”dăscălimii”. Sunt recunoscătoare și nu voi regreta nicio clipă acei 5 ani petrecuți la Liceul Pedagogic ”Iosif Vulcan” din Oradea. De timpuriu am înțeles așadar că a urma acest drum reprezintă un privilegiu, dar și asumarea faptului că voi trăi într-o constantă provocare de a crește, de a fi capabilă să ofer mai mult din mine celorlalți, de a găsi resurse nelimitate de răbdare, înțelegere, energie, dar și de a fi înconjurată mereu de frumosul vieții. Am ales așadar să continui studiile universitare în același domeniu, la Facultatea de litere, secția de română-engleză.

În timpul desăvârșirii studiilor doctorale, m-am aflat, din nou, la răscruce de drumuri, în fața unor decizii. Aveam certitudinea chemării de a fi profesor, dar nu știam exact locul în care Dumnezeu mă dorește a fi. Răspunsul nu s-a lăsat așteptat. Tocmai atunci, noua secție de litere a Universității Emanuel din Oradea lua ființă cu un profil identic celui pe care îl studiasem eu, română-engleză. Se contura un colectiv nou de profesori căruia m-am alăturat fără rețineri. Știam că nu poate fi vorba de coincidențe, că Dumnezeu e în controlul vieții mele și că El face ca toate lucrurile să-și aibă locul și timpul lor.

Au trecut mai bine de 10 ani de atunci, iar binecuvântările și provocările s-au ținut lanț. Studenții au devenit a doua mea familie, după fiica și soțul meu. Aici, la Universitatea Emanuel, nu este vorba doar despre predat și învățat. Aici este o oază în care cu toții, profesori și studenți, creștem și ne descoperim cu fiecare aventură de cunoaștere, de creație, de slujire, de implicare în numeroase proiecte și activități, totul în lumina călăuzirii divine.

Consider că a fi dascăl nu e o meserie. A fi dascăl e o reală binecuvântare și o invitație la a ne deschide zi de zi inima și de a lăsa să pătrundă în ea toată frumusețea unei eterne tinereți care ni se perindă, generație după generație, prin fața ochilor. Pentru că mi-a făcut parte de toate acestea, îi voi fi veșnic recunoscătoare Domnului.