Donate
Login

Bun venit la DPPD

Bun venit la DPPD!

De ce DPPD UEO? – Educație cu impact comunitar

 

Misiune și obiective

Prin Programul universitar de formare psihopedagogică pentru învățământul preuniversitar Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universității Emanuel din Oradea pregătește viitorii profesioniști în educație, oferindu-le cunoștințele, competențele și valorile necesare pentru a deveni cadre didactice responsabile, competente și implicate. DPPD este o structură academică dedicată profesionalizării carierei didactice și cercetării științifice în domeniul educațional.

Ne concentrăm pe formarea unei noi generații de educatori care nu doar predau, ci inspiră – modele de integritate și implicare, capabili să răspundă provocărilor actuale din școală și din societate. DPPD promovează o educație cu sens, ancorată în principii creștine și adaptată nevoilor reale ale comunității.

 

Misiunea noastră este de a oferi o formare inițială și continuă solidă, într-un cadru profesional care respectă valorile educației creștine și promovează o pedagogie centrată pe viitorul cadru didactic.

Scopul nostru este:

  • Transmiterea de cunoștințe relevante și actuale pentru învățământul contemporan.
  • Formarea de valori, atitudini și caracter pentru educatori responsabili.
  • Echiparea viitorilor profesori pentru a sprijini comunitățile vulnerabile.
  • Dezvoltarea capacității de implicare activă în viața comunității.
  • Susținerea unei educații care modelează personalități și inspiră transformare socială.

 

Educație cu impact comunitar

La DPPD – Universitatea Emanuel din Oradea, formăm mai mult decât profesori: formăm lideri educaționali dedicați binelui comun. Cadrele didactice pregătite în cadrul programului nostru nu se limitează la sala de clasă, ci devin exemple de integritate, reziliență și implicare activă în viața comunității.

Studenții DPPD sunt încurajați să colaboreze cu toți actorii educaționali – părinți, școli, autorități și organizații locale – devenind piloni ai dezvoltării sociale și culturale.

 

Viziunea noastră

Ne propunem să formăm educatori de încredere, care nu doar transmit cunoștințe, ci contribuie la consolidarea relațiilor umane și la întărirea coeziunii sociale în comunitățile în care activează.

Prin responsabilitate, profesionalism și o profundă orientare spre slujire, acești educatori vor aduce o contribuție semnificativă la viitorul educației din România.

DPPD UEO oferă o pregătire solidă, continuă și adaptată nevoilor reale din școală și societate – pentru o educație care transformă și inspiră.

Link-uri rapide către secțiuni importante (admitere, programe, contacte)

  • Echipa DPPD – cadre didactice

„Tu, dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus. Și ce-ai auzit de la mine în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.” – 2 Timotei 2:1-2